B2 پر آپ بہت سے موضوعات پر رومینین روانی سے پڑھتے اور سنتے ہیں۔ ان اسباق میں خبریں، آراء اور لمبی کہانیاں ہیں، ایسے الفاظ کے ساتھ جو آپ کو دلائل سمجھنے اور اپنی رائے ظاہر کرنے دیتے ہیں۔
اس سطح تک پہنچنے کے لیے تقریباً 4,000 الفاظ اور کوئی 500–600 گھنٹے مطالعہ۔
فینٹسیB2Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei, anunță, într-o postare pe rețelele sociale, că în doar câteva ore intră în vigoare reducerea cu 25% a accizei la motorina standard. Social-democratul cere autorităților să verifice prețurile la pompă după intrarea în vigoare a reducerii și avertizează că fără un control atent al modului în care se formează […]
کاروبار اور کیریئرB2Pomicultura locală are o problemă sistemică, iar pentru a încetini importurile de mere şi pere, care trec de 120 de milioane de euro anual, România trebuie să lucreze pe întregul lanţ: de la investiţii în livezi moderne, cu sisteme antiîngheţ şi antigrindină, până la asocierea micilor fermieri, care pot livra împreună cantităţi mai mari, şi susţinerea investiţiilor în depozitare.
صحتB2BNR atenţionează că două bănci de importanţă sistemică, aflate în top 10 după active, au grade foarte scăzute de acoperire la riscul valutar (hedging) şi rate de neperformanţă NPL mari, de peste 11%, la finanţările corporate în valută. Comparativ, rata creditelor neperformante (non-performing loans - NPL) în cazul tuturor creditelor în valută estea de circa 4%, în medie. Iar rata medie NPL la nivelul sistemului bancar (retail şi corporate, lei şi valută) a rămas sub 3% din total credite.
کاروبار اور کیریئر
Diana, o fostă colegă a Ioanei, a renunțat la cincisprezece ani de contabilitate pentru a deveni asistentă medicală la patruzeci de ani. Andrei și Ioana discută despre ce înseamnă să îți schimbi direcția profesională mai târziu în viață și de ce rareori este prea târziu.
جوانی کی دہلیز
Andrei și Ioana povestesc despre criza de identitate care i-a lovit spre sfârșitul anilor douăzeci, explorând ambițiile împrumutate, terapia, prieteniile care se răcesc și reconstruirea unui sine mai autentic.
جوانی کی دہلیز
Andrei și Ioana discută despre cum maturizarea transformă relațiile cu părinții, de la stabilirea limitelor legate de bani și carieră până la gestionarea vinovăției, așteptărilor culturale și inversării rolurilor pe măsură ce părinții îmbătrânesc.
مختصر تعیینِ سطح کا ٹیسٹ دیں اور ہم بتائیں گے کہ کہاں سے شروع کریں۔
سطح کا ٹیسٹ دیں